Președintele german anulează o vizită în Ucraina ca protest față de situația lui Timoșenko

Președintele german anulează o vizită în Ucraina ca protest față de situația lui Timoșenko
Publicat: 26/04/2012, 01:56
Actualizat: 26/04/2012, 01:56

Președintele german Joachim Gauck și-a anulat o vizită în Ucraina pentru a protesta față de refuzul Kievului de a îi permite Iuliei Timoșenko să se trateze în Germania, relatează publicația Suddeutsche Zeitung în ediția de joi, citată de AFP.

Conform jurnalului bavarez, Gauck trebuia să participe la jumătatea lunii mai la o întâlnire a președinților statelor Europei centrale la Yalta, însă acesta a transmis ambasadei ucrainene că nu se va prezenta, scrie jurnalul, citând serviciile președinției.

Această decizie, discutată cu cancelarul Angela Merkel, „este legată de îngrijorarea profundă a guvernului german cu privire la soarta fostului premier ucrainean”, aflată în prezent în arest și care a început o grevă a foamei pentru a protesta față de represiunea a cărei victimă se consideră, continuă publicația.

Iulia Timoșenko are probleme cu spatele și a fost examinată de doi medici ai unei clinici din Berlin acum câteva zile. Autoritățile ucrainene au invitat o echipă de medici germani să o trateze pe Timoșenko, însă guvernul german preferă ca ea să fie tratată în Germania.

Timoșenko, în vârstă de 51 de ani, se află în arest din august 2011 și a fost condamnată în octombrie la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Opozanta denunță o răzbunare personală a președintelui Viktor Ianukovici, ales în 2010, pentru a o înlătura pe principala sa adversară politică.

Ea a început o grevă a foamei în 20 aprilie, afirmând că a fost victima violenței în închisoare și dorind să denunțe represiunea politică din țară.GERMANIA, UCRAINA, TIMOȘENKO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...